Ce pot spune despre mine?
Că am început prin a studia astrologie, încă din 1998, ca am aprofundat astrologia în Franța în 2005; ca am început studiind info energetica la școala Sf.Apostol Andrei a lui Claudian Dumitriu din 1998 pana in 2008 și reiki din 2004 cu Ovidiu Dragos Argeșeanu, fiind maestru reiki pe toate sistemele predate de Ovidiu Dragos Argeșeanu.
În 2009 l-am întâlnit pe Patrick Zeigler, creatorul All love și am devenit instructor al All love și experimentând împreună cu participanții în taberele de la Soveja „curățările emoționale intense” propuse de această metodă.
Următoarele întâlniri importante în domeniul dezvoltării personale sunt întâlnirea cu master Tan Pai în Nepal în 2010, cand am participat la învățăturile lui si am primit mai multe inițieri. Tot în anul 2010 am avut parte de alta întâlnire, de întâlnirea cu creatorul Ho oponopono Dr. Len și cu creatorul Constelații familiale Bert Hellinger.
În 2012 a fost întâlnirea cu Joe Vitale și vitalitatea transmisa de el în prelegerile lui, apoi am fost la toate cursurile lui Charles Virtue, care m-a apropiat și mai mult de lumea îngerilor.
În februarie 2013 am devenit instructor theta healing și am întâlnit-o pe creatoarea theta healing Vianna Stibal, cel mai important mentor al meu în acest moment, cea pe care o văd în fiecare an. Predau ca instructor theta healing: theta healing baza, theta healing avansat, theta healing manifestare și abundență, theta healing copiii curcubeu, theta healing jocul vieții, theta healing suflete pereche și multe alte curățări făcute în seminarii și work shopuri ce au ca teme „Relațiile cu cei din jur „, Vindecarea relațiilor”, „curățarea convingerilor ce creează insucces în afaceri sau viața profesionala” , „crearea unor relații fericite cu cei din jur „.
În 2012 și 2013 am făcut cursurile de acces bars și am început să cer ca barele mele sa se ruleze, așa ca în timp am devenit mai puțin încrâncenata în păstrarea ,”fără drept de apel „, doar a unui punct de vedere.
În 2014 am fost în India la învățături cu Dalai Lama, moment în care am înțeles că în fața spiritului uman materia se modelează și ca doar fiind deschiși în fata tuturor oportunităților vieții putem transforma materia și viața noastră într-o scânteie divină, în cel mai bun, inalt potențial al nostru.
Este adevărat că multe dintre întâlnirile cu maeștri spirituali au fost omise, deoarece în timp , căutările mele m-au dus în multe locuri dezvăluind ochilor mei, alte opțiuni și alte mijloace de a trăi viața în bucurie și spațiul e prea restrâns pentru a enumera toate persoanele importante din viața mea.
Toate aceste întâlniri au creat o alta înțelegere a menirii noastre în viața și a ce dorește Creatorul de la noi și acum împărtășesc convingerea că „Dumnezeu ne vrea fericiți și mulțumiți!”.
În timp m-am eliberat de constrângerile unui mod sever de a vedea lucrurile și de tirania lui „trebuie” și” doar așa se poate „, care îmi limita foarte mult bucuria de a trăi.
De ce dezvălui aceste lucruri ? Poate pentru a va spune și vouă ca în momentul în care am început să fiu mai atenta la nevoile mele și nu la ce îmi imaginam ca doresc de la mine cei din jurul meu, am devenit prezenta în viața mea, am ajutat mai mult, am sprijinit mai mult, am fost mai fericita și am dăruit fericire.
Consider că doar atunci când nu am mai avut masca martirului, și nu am mai acceptat limitările altora, făcându-i responsabili pentru suferințele mele am început să trăiesc viața mea și să-i ajut pe cei din jurul meu .
Toate aceste experiențe mi-au dăruit o deschidere față de oameni, care mă sprijina, în acest moment în acompanierea cu ușurință a celor care vin spre mine.
De multe ori a lucra cu spiritul uman este o magie din care apare siguranța, încrederea, performanta, bucuria.
Va veți întreba cum de a apărut „bucuria” din tristețe, „performanța” din frica și neputință, „siguranța ” din lipsa, ” încrederea” din neincredere, „înțelegerea” din nefericire și neînțelegere.
Va voi spune ca toate aceste atribute pozitive erau acolo in noi și ca așteptau doar un imbold sa iasă la suprafață.
Pentru ca eu am reușit sa fiu fericita în viața mea și ca în acest moment mă bucur de liniște și bucurie în tot ce fac; pentru ca toti cei pe care i-am însoțit în minunatul demers al cunoașterii de sine și-au transformat viața, fiind mai liniștiți și mai împăcați cu alegerile lor mă face să vă propun și vouă: sa lucram la transformarea noastră interioara, de la nemulțumire la cunoaștere și împlinire!